Din data 24 ianuarie, Tiraspolul va interzice intrarea mașinelor cu numere de înmatriculare moldovenești prin puncte de control de pe segmentul transnistrean al frontierei cu Ucraina. Despre acest lucru a anunțat astăzi, 17 ianuarie, așa-zisul minister de Interne de la Tiraspol.

Potrivit comunicatului, decizia a fost luată de aşa-zisul comitet de securitate din regiunea transnistreană, după ce Serviciul Vamal a interzis din 10 ianuarie trecerea frontierei moldo-ucrainene pentru vehiculele cu numere de înregistrare transnistrene.

„Această măsură va fi valabilă până la ridicarea restricțiilor impuse de partea Moldovei asupra vehiculelor transnistrene. Membrii procesului de negocieri în formatul „5+2” au fost anunțați că în conformitate cu decizia „consiliului de securitate a republicii moldovenești nistrene”, se arată în comunicat.

Începând cu 10 ianuarie, Poliția de Frontieră din Moldova a anunțat că a sistat aplicarea excepției temporare privind măsurile de control a autoturismelor din regiunea transnistreană a R. Moldova.

La 14 ianuarie, la Tiraspol a avut loc o reuniune a reprezentanților părților în cadrul procesului de negociere privind soluționarea transnistreană în format 5 + 2. Cu toate acestea, niciunul dintre cei prezenți nu a propus pentru discuție această problemă.