SA „Moldovagaz” informează că termenele contractelor încheiate între SAP „Gazprom” şi SA „Moldovagaz” sunt prelungite prin acordul parților până la 31 decembrie 2020, se menționează într-un comunicat de presă emis de Moldovagaz.

În acest scop, părțile au semnat Acordurile adiționale la Contractul privind condițiile de furnizare a gazelor naturale în Republica Moldova în perioada anilor 2007-2019 şi la Contractul privind condițiile de tranzitare a gazelor naturale prin teritoriul Republicii Moldova din 2011-2019.

Pe durata contractelor se va aplica aceeași formula europeană de stabilire a prețurilor de achiziție la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova, formulă bazată pe valoarea medie aritmetică a prețului de vânzare a gazelor naturale de către SAP „Gazprom” în tarile europene şi cotațiile prețurilor la produsele petroliere. Celelalte condiții contractuale de furnizare şi de tranzitare a gazelor naturale, la fel, vor rămâne neschimbate, anunță Moldovagaz.