Camera Reprezentanților a dat miercuri (joi dimineață, ora Moldovei) un vot istoric. După mai bine de zece ore de dezbateri, majoritatea aleșilor americani au decis adoptarea celor două articole prin care președintele Donald Trump este pus sub acuzare, prin care este deschisă calea către destituirea lui, ce urmează a fi confirmată în urma votului care va fi dat în luna ianuarie de Congres, dominat însă de republicani.

A fost adoptat și al doilea articol de punere sub acuzare a lui Donald Trump, cu 229 voturi „pentru” la 198 „împotrivă”. Acuzaţia a fost de obstrucţionare a Congresului, rezultată din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă, transmite digi24.ro.

Președintele Statelor Unite ale Americii este acuzat de abuz de putere și obstrucționarea Congresului.

Donald Trump s-ar fi folosit de funcția lui pentru a-l convinge pe șeful statului din Ucraina să îl ancheteze pe Joe Biden, posibil contracandidat la alegerile de anul viitor pentru Casa Albă.

Donald Trump susține că este nevinovat și îi acuză pe democrați că încearcă o lovitură de stat.