Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost suspendat din funcție în legătură cu efectuarea unui control special, efectuat prin dispoziția procurorului general, Alexandr Stoianoglo, în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către șeful PA, Viorel Morari.

Suspendarea din funcție a lui Viorel Morari are loc pentru o perioadă determinată, pe perioada efectuării verificărilor la PA. Timp de o lună, Morari urmează să activeze în cadrul Procuraturii Generale.

Potrivit Procuraturii Generale (PG) controlul de la cele două procuraturi are drept scop verificarea și evaluarea activităților acestor două unități specializate. Potrivit surselor ZdG, în aceste clipe, circa 20 de reprezentanți speciali desemnați ai PG se află la sediul Procuraturii Anticorupție.

În ultima perioadă, Procuratura Anticorupție a anunțat despre efectuarea mai multor investigații în cazuri de interes public, cum ar fi anunțarea în căutare a fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc; aplicarea sechestrului în cadrul dosarului pentru îmbogățire ilicită a judecătorului Ion Druță; perchezițiile la domiciliul judecătorului Oleg Sternioală; reținerea fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă; efectuarea a 48 de percheziții la S.A. „Metalferos” și alte companii interpuse, precum și anularea ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale în cazul finanțării din Federația Rusă a Partidului Socialiștilor.