Mutilată de termopane, nepăsare, dar și de lipsă de bani, renumita Cetate Bender va fi readusă la viață. Pentru a o salva de la distrugere, Uniunea Europeană donează 2,5 milioane de euro. Cu acești bani, va fi realizat un studiu de expertiză și, după ce vor fi stabilite cele mai afectate porțiuni, vor începe lucrările propriu-zise, iar întregul proces va dura doi ani. Primele evaluări au început ieri, când fortăreața, ridicată în secolul a XV-lea, pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, a fost vizitată de experți internaționali.

Luisa de Marco, din Italia, a fost invitată să facă parte din grupul de experți care vor restaura cetatea. Specialista a rămas șocată să vadă cum autoritățile orașului au decis să salveze fortăreața de la distrugere. De exemplu, pentru a întări pereții, muncitorii au folosit piatră de cotileț simplu și beton, pe când, în secolul XV, fortăreața a fost construită din pământ și lemn. Cu alte cuvinte, foarte departe de adevărul istoric.

Urmăriți VIDEO pe TV8 

”Demolarea ar putea fi problematică din punct de vedere al resurselor și al posibilei distrugeri a structurilor. Uneori, suntem nevoiți să trăim cu aceste greșeli”, explică Luisa de Marco, expertă în restaurare.

O altă soluție, condamnată de experta internațională, este teracota folosită pentru intrarea în citadelă, geamul din termopan și o masă din plastic. Aici ar urma să apară o cafenea, i-a explicat administratorul cetății. Partea bună este că toate acestea vor putea fi ușor înlăturate.

”Probabil, nu au avut loc mereu lucrări de succes, dar este un efort ce trebuie respectat, pentru că ei au făcut posibil ca cetatea să fie deschisă pentru public”, spune Luisa de Marco.

Pentru a salva cetatea medievală, Uniunea Europeană a decis să aloce 2,5 milioane de euro. Experții spun că, în prima fază, vor înlătura porțiunile accidentate. Lucrările ar putea să înceapă la vară.

Diana Popa, reporteră TV 8: ”Pereții cetății sunt plini de fisuri și crăpături, care prezintă pericol pentru integritatea construcției, spun experții. Unele au chiar și zeci de metri în lungime”.

Iar în unele locuri, pereții au cedat demult și s-au prăbușit din cauza fundației slabe, astfel că necesită intervenții urgente.

”Investigația care a fost făcută arată că solul de aici nu este omogen. Sunt părți mai solide, iar altele, care au fost aduse, sunt moi. Astfel că se pot deplasa cu ușurință”, susține Luisa de Marco.

Diana Popa, reporteră TV 8: ”O altă problemă sunt plantele care cresc chiar din pereți. Rădăcinile lor provoacă fisuri adânci. Însă, restauratorii nu pot să le rupă, ci doar să aștepte ca acestea să se usuce, ca să nu deterioreze pereții”.

Directorul cetății afirmă că ultima dată fortăreața a fost restaurată acum mai bine de un secol. Iar banii pe care îi primește de la autoritățile din stânga Nistrului sunt insuficienți pentru a conserva construcția istorică, așa cum cer normele în domeniu.

”Restaurarea nu s-a petrecut în cetate din anul 1892. Până acum au alocat bani doar pentru construcția parcului și întreținerea citadelei cetății”, spune directorul cetății, Alexandr Iaskov.

Cetatea Bender va fi restaurată de o companie cu experiență în acest domeniu, cel mai probabil una străină, care încă urmează să fie selectată. Până atunci, specialiștii au încercuit zonele problematice cu plase de metal și balustrade, pentru ca vizitatorii să fie în siguranță. Între timp, continuă expertiza tehnică.

”Au avut loc investigații directe, făcute de arheologi, care su săpat pentru a verifica locația fundației. 08:49-08:53 Ar putea să existe structuri subterane despre care nu cunoaștem”, susține Luisa de Marco, expertă în restaurare.

Proiectul de restaurare a cetății Bender face parte din programul european „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Din 1991, fortăreața, aflată pe teritoriul controlat de regimul transnistrean, s-a deteriorat. Pentru public, a fost redeschisă acum 11 ani. Potrivit directorului, cetatea este vizitată anual de aproximativ 60 de mii de persoane, dintre care 30 la sută sunt străni. Un bilet costă 25 de ruble locale, care valorează în jur de 27 de lei moldovenești.