Sistemul de pensii din țara noastră este unul inechitabil și trebuie ajustat. Deputații PAS Dan Perciun și Mihai Popșoi au prezentat astăzi pachetul legislativ ”Pensii Corecte pentru toți”, care prevede modificarea acordării pensiilor după principii noi, potrivit cărora nu vor mai exista pensii foarte mari și din cele extrem de mici. Mai mult, pachetul care conține deocamdată două inițiative legislative, ar putea schimba și sistemul de pensionare a judecătorilor, care ar urma să iasă la pensie la 63 de ani, după o vechime în muncă de 20 de ani, și nu de 12 ani și jumătate, așa cum este acum.

Plafonarea super pensiilor

”Este o inițiativă care a fost elaborată încă de Guvernul Sandu și care urma să fie promovată cât de curând, dar în condițiile ultimelor perturbații politice și că noi nu aveam certitudinea că Guvernul Chicu o va promova, noi am decis să o introducem pe platformă parlamentară”, a declarat deputatul Dan Perciun.

Potrivit autorilor pachetului legislativ, se propune instituirea unui plafon al mărimii pensiei pentru limita de vârstă de cel mult cinci salarii medii pe economie.

”Astăzi, salariul mediu pe economie constituie 6975 de lei, ceea ce înseamnă din momentul adoptării acestei legi, în Republica Moldova nu vor putea fi stabilite pensii mai mari de 34 de mii de lei 875”, a explicat Dan Perciun.

Deputatul susține că acest plafon este necesar pentru a echilibra sistemul de pensii și a evita situația care există la moment când avem pensii foarte mici și pensii foarte mari.

”Astăzi, din bugetul asigurărilor sociale inclusiv achităm pensii mai mari de 100 de mii de lei. Avem circa 355 de beneficiari de pensii mai mari de 20 de mii de lei, 239 dintre care sunt procurori. Numărul acestor super pensii va crește dacă nu instituim un asemenea plafon”, a explicat Perciun.

Un al doilea aspect al acestei inițiative legislative vizează plafonarea părții salariului de pe care un angajator va plăti contribuții la bugetul de asigurări sociale, din nou plafonul fiind 5 salarii medii pe economie.

”Dacă cineva lucrează azi în Moldova cu un salariu de peste 70 de mii de lei, în condițiile actuale, achită acele 18% în bugetul asigurărilor sociale de pe toată suma salariului. Noi propunem ca să fie achitate doar de pe partea salariului echivalent cu 5 salarii medii pe economie. Cu alte cuvinte, ai salariu de 70 de mii de lei, achiți de pe 34 de mii de lei, restul nu se impozitează, nu contribui la BAS. Dacă instituim pe de o parte un plafon maxim al pensiei, vrem în același timp nici să nu impozităm suplimentar salariile foarte mari, în așa fel încât pensia să fie comensurabilă cu contribuția”, a precizat Dan Perciun.

Judecători cu pensii mai aproape de popor

A doua inițiativă legislativă ține de pensiile judecătorilor

”Această inițiativă vine să modifice condițiile lor de pensionare în așa fel încât să le apropiem de condițiile de pensionare ale oamenilor care urmează să se pensioneze și vor primi pensii din sistemul public”, a explicat deputatul de la PAS.

Noi acceptăm că judecătorii pot beneficia de așa-numita pensie specială dar condițiile lor de pensionare trebuie să fie totuși de bun simț și nu prea îndepărtate de cele care se aplică nouă tuturor. Este binecunoscut că astăzi un judecător se pensionează la 50 de ani, comparativ cu 63 de ani ca în cazul celorlalți, este suficient să fi lucrat doar 12,5 ani în funcția de judecător și vechime de cel puțin 20 de ani. Pensiile lor nu se calculează contributiv dar există un cuantum. Noi considerăm situația inechitabilă, de asta vrem să intervenim. Dincolo de problema cuantumului, trebuie să recunoaștem că dacă în cazul sistemului public de pensii, el a trecut prin mai multe reforme în ultimii ani, în cazul judecătorilor, condițiile de pensionare nu s-au schimbat din 1995”, a spus Dan Perciun.

Deputații își propun să schimbe această situație.

”Vrem să modificăm două aspecte importante: 1, intervenim pe condițiile de condițiile de pensionare în așa fel încât și judecătorii să se pensioneze la 63 de ani, această vârstă va intra treptat în vigoare, revenim la acele alinieri care se aplică azi doamnelor, vârsta de pensionare a cărora se majorează treptat. Vom majora numărul anilor petrecuți în funcția de judecător de la 12,5 la 20 de ani”, a menționat deputatul.

Mai mult, inițiativa prevede judecătorii să nu mai beneficieze de indemnizația de concediere atunci când se pensionează.

”Astăzi, legea prevede că un judecător când iese la pensie primește indemnizație de concedeire și ea constituie între 150 de mii de lei și 400 de mii de lei . O să excludem acest lucru în condițiile în care și pensia și salariul a fost mare”, spune Dan Perciun.

Pachetul urmează a fi completat, iar ulterior prezentat la Parlament.