Maia Sandu a prezentat astăzi în Parlament proiectul de lege pentru modificarea Legii Procuraturii, prin care prim-ministra va avea putea preselecta candidații pentru funcția de procuror general, prezentând lista Consiliului Superior al Procurorilor.

„Lupta pentru procurorul general este ultima redută, este linia roșie. În această preselecție nu pot admite nici un derapaj. Rolul procurorului general este prea important pentru sistemul justiției, iar ingerințele rău-intenționate ne pot costa pe toți, pe cetățenii Republicii Moldova prea mult”, a declarat Maia Sandu în fața deputaților.

„Am decis să procedez altfel. Îmi asum răspunderea politică în procesul de identificare a candidaților la funcția de procuror general. Voi idendifica și voi verifica personal oameni onești, curajoși și bine-intenționați și îi voi propune Consiliului Superior al Procurorilor. În acest sens mă încurajează poziția Comisiei de la Veneția, exprimată în alte situații similare, potrivit căreia selectarea procurorului general trebueie să se facă astfel încât să se obțină încrederea publicului, iar selectarea procurorului general cu implicarea puterii executive și legislative ar oferi mai multă legitimitate democratică acestei proceduri. Așadar, consideră Comisia de la Veneția, este rezonabil ca un Guvern să își dorească să participe în procesul de selecție a procurorului general, pe motiv că combaterea criminalității este crucială pentru buna funcționare a instituțiilor statului”, a mai spus prim-ministra.

„În aceste câteva luni de coabitare politică, ați avut ocazia să mă cunoașteți bine. De aceea, știți să sunt sinceră atunci când declar că o voi face pentru că vreau să avem un procuror general cu adevărat independent, nu unul politic. Eu voi da socoteală în fața oamenilor, de aceea sunt cea mai interesată ca următorul procuror să se subordoneze doar legii și Constituției”, a mai spus șefa Executivului.