Începând cu 26 octombrie, Moldsilva anunță că dă start lucrărilor de regenerare a pădurilor. Angajații instituției, dar și sute de alți lucrători ai structurilor de stat, vor încerca să sădească arbori pe 532 de hectare de pământ, iar pentru asta au fost crescuți trei milioane de puieți. 

În cadrul acestei campanii, entitățile silvice subordonate Agenției „Moldsilva” vor concentra eforturile pentru:

  • Crearea culturilor silvice în fondul forestier pe o suprafață de 532 ha, utilizând 3 milioane de puieți;
  • Efectuarea lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale pe o suprafață de 512 ha, încorporând în sol cca 70 de tone de ghindă;
  • Efectuarea lucrărilor de completare a culturilor silvice, create în anii precedenți, pe o suprafață de 2591 ha, utilizând cca 7 milioane de puieți.

În acest an Fondul Ecologic Național va aloca un milion de lei pentru procurarea materialului săditor și desfășurarea campaniei.

Citește și: Copacii orașului Chișinău: În ultimul an au fost plantați doar 100 de arbori în locul a 1.000 defrișați (INFOGRAFIC)

Special pentru această campanie au fost crescuți 14 milioane de puieți, cu un spectru de 60 de specii. Aici găsim paltinul, salcâmul, frasinul verde, stejarul, nucul, arțarul, dar și alți arbori.

Agenția „Moldsilva” vine cu un îndemn către întreaga societate, pentru implicare și participare activă la Ziua Naţională de Înverzire a Plaiului.

Oricine poate participa la sădirea copacilor, iar pentru asta poate solicita materialul săditor astfel:

  • telefonează la 022 277 959,  Nicolae Munteanu – inginer-șef silvic, Agenția Moldsilva; e-mail: nicolae.munteanu@moldsilva.gov.md
  • ridică materialul săditor de la entitățile subordonate Agenției „Moldsilva”.

Ziua Națională de Înverzire a plaiului „Un arbore pentru dăinuirea noastră” este principala campanie națională de plantare a arborilor din Republica Moldova și a fost instituită prin Decretul Președintelui Republicii Moldova în 1995. Inițial, acțiunea de înverzire  avea loc primăvara, în luna aprilie, iar din anul 2011 se desfășoară în ultima sîmbătă a lunii octombrie.