Șefa Guvernului, Maia Sandu, a precizat astăzi, 25 octombrie, că schema de corupție, prin care pește neconform ajungea pe piața Republicii Moldova, a fost stopată, directorul laboratorului și funcționarul implicat au fost suspendați din funcție, iar pe cauză a fost inițiat un proces penal.

Totodată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a informat ieri, 24 octombrie, că în perioada 11-22 octombrie au fost efectuate 633 de controale dintre care la spitale, instituții de învățământ, piețe etc., inspectorii depistând 254,4 kg pește neconform, 148,26 kg produse alimentare neconforme și 104 bucăți de ouă cu termenul expirat.

„Urmare a acestor constatări au fost aplicate măsurile în conformitate cu legislația în vigoare: întocmite procese-verbale de control, procese-verbale de contravenție, retrase produsele alimentare ce nu prezintă siguranța din circuitul alimentar, produsele alimentare vizibil contaminate, cu termenul de valabilitate expirat au fost nimicite prin clorare”, este menționat în comunicatul ANSA.

Directorul general adjunct, Ela Malai, a menționat că instituția va continua să efectueze controale.

Din 124 de loturi de pește congelat importat în Republica Moldova în perioada 20 august-4 octombrie, 73 au avut rezultate negative la laborator, în special fiind vorba de pește cu paraziți. Cu toate acestea, ANSA nu informa despre neregulile depistate, iar loturile primeau certificatul veterinar și dreptul de a importa și comercializa peștele neconform pe piața noastră. Anunțul a fost făcut, la 10 octombrie, de către șefa Guvernului, Maia Sandu. ANSA preciza atunci că a inițiat, la 7 octombrie, o anchetă de serviciu în acest sens.