Premierul Dmitri Medvedev a semnat luni un decret privind adoptarea de către Rusia a Acordului de la Paris, din 2015, privind schimbările climatice, transmite DPA, citat de agerpres.ro.

Acordul menit să reducă ritmul încălzirii globale a intrat în vigoare în 2016; până la sfârşitul secolului, încălzirea ar trebui să fie sub două grade Celsius faţă de nivelurile din era pre-industrială.

Rusia se numără printre semnatarele acordului, însă nu l-a ratificat. Ca parte a acordului, Moscova acceptă că trebuie să conserve pădurile, precizează decretul semnat de Medvedev, cu data de sâmbătă.

Autoritatea de mediu a Federaţiei Ruse a declarat luna aceasta că ritmul de creştere a temperaturii la nivelul ţării este de 2,5 ori mai rapid decât media mondială. În ultimii patru ani, s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi de când există date meteorologice, a arătat Ministerul Mediului de la Moscova pe site-ul său de internet. Din 1976, creşterea medie a temperaturii în Rusia a fost de 0,47 grade pe deceniu, faţă de 0,17-0,18 grade la fiecare zece ani, la nivel global.