Șefa Guvernului de la Chișinău, Maia Sandu, a avut joi, 22 august, întrevederi cu președintele și premierul Lituanieiprecum și cu speakerul și ministrul de Externe de la Vilnius.

Conform unui comunicat emis de instituția prezidențială din Republica Lituania, Maia Sandu și Gitanas Nauseda au discutat despre cooperarea moldo-lituaniană, reformele europene și aspectele privind problemele regionale de securitate.

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și-a exprimat speranța că noua coaliție de guvernare din Republica Moldova va rămâne angajată în procesul integrării europene și în implementarea reformelor menite să asigure bunăstarea locuitorilor din țară. Potrivit președintelui, Lituania va continua să sprijine aspirațiile de integrare europeană a R. Moldova și este gata să acorde sprijin în vederea implementării reformelor.„Premierul moldovean a accentuat că unica soluție de dezvoltare a țării noastre este integrarea în Uniunea Europeană în vederea asigurării democrației, respectării drepturilor omului și a unui nivel de trai înalt pentru cetățenii țării noastre și realizării reformelor în domenii-cheie, precum sectorul justiției și combaterea corupției”, este menționat într-un comunicat emis de Executivul de la Chișinău, unde este adăugat faptul că Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de Lituania.

Maia Sandu și Gitanas Nauseda. Foto: lrp.lt

Totodată, în cadrul întrevederii cu omologul său lituanian, Saulius Skvernelis, au fost abordate subiecte precum: parcursul european al Republicii Moldova, promovarea unei inițiative noi de parteneriat european, dar și cooperarea guvernamentală bilaterală.

„Ne-am propus ca în cel mai scurt timp să fie întreprinse un şir de acţiuni menite să asigure o justiţie independentă, cu judecători și procurori profesioniști, să construiască instituții puternice și eficiente în lupta împotriva corupției, dar şi ca toți cetăţenii, mai ales cei cu venituri mici, să simtă o îmbunătățire a nivelului de trai”, a subliniat Maia Sandu, conform unui comunicat emis de Executivul de la Chișinău.

La rândul său, premierul Saulius Skvernelis a declarat că Republica Lituania „este pregătită să susțină o nouă inițiativă de parteneriat european și să ofere asistență Republicii Moldova în lupta împotriva corupției, implementarea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și alte domenii importante”.

Părțile s-au mai arătat deschise față de continuarea negocierilor pentru semnarea Acordului interguvernamental privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere și a Acordului bilateral privind reducerea taxelor pentru roaming.

Maia Sandu și Saulius Skvernelis. Foto: lrv.lt

Tot în cadrul vizitei sale la Vilnius, Maia Sandu a avut o întâlnire oficială cu președintele Legislativului Lituaniei, Viktoras Pranckietis, în cadrul căreia interlocutorii au făcut schimb de opinii în legătură cu fortificarea relațiilor interparlamentare și a schimbului de experiență între legislativele de la Chișinău și Vilnius

La fel, șefa Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Republicii Lituania, cu care a examinat posibilitatea reluării activității Comisiei mixte moldo-lituaniene pentru integrare europeană în cadrul căreia să fie discutate chestiunile care vizează atât integrarea europeană, cât și cooperarea economică.

Anterior, Maia Sandu a avut întrevederi cu oficiali de la Kiev, București, Berlin și Bruxelles.