Prim-ministra Maia Sandu a avut o întrevedere cu Subsecretarul de Stat al SUA, David Hale. În cadrul întrevederii șefa Cabinetului de miniștri a menționat că azi, mai mult că niciodată, Republcia Moldova are nevoie de sprijinul SUA în lupta împotriva corupției, spălării  banilor, contrabandei la nivel regional și monopolurilor.

Șefa Executivului și-a exprimat recunoștința față de Statele Unite ale Americii pentru sprijinul constant acordat țării noastre și speranța că SUA va fi în continuare alături de Republica Moldova. „Guvernul actual, spre deosebire de guvernul precedent, are voința politică de a opri toate aceste fărădelegi și scheme ilegale. În acest sens contăm foarte mult pe cooperarea cu Guvernul SUA în domeniul organelor de drept, al luptei cu corupția și în sectorul justiției”, a declarat Maia Sandu.

Subsecretarul de Stat al SUA, David Hale, a apreciat eforturile Guvernului în realizarea reformelor, beneficiile cărora vor fi resimțite în mod direct de cetățeni. David Hale a reconfirmat sprijinul SUA pentru realizarea programelor de modernizare a Republicii Moldova.