PSRM va continua să poarte discuții și va insista pe pozițiile expuse anterior. Cel puțin aceasta au decis socialiștii în cadrul ședinței Executivului de astăzi. Mai mult decât atât, aceștia susțin că vor delega reprezentanții săi pentru a afla detalii despre propunereile anunțate de PD.

În rezultatul discuțiilor purtate menționăm următoarele:

1. PSRM va continua să poarte discuții și va insista pe pozițiile expuse în decizia Consiliului Republican din 12 aprilie 2019:

⁃ pachetul de legi pentru adoptare în mod prioritar, inclusiv cele de ordin social, economic, dar și celor de domeniul relațiilor interetnice, consolidarea instituțiilor statului,

⁃ revenirea la împuternicirile Președintelui Republicii Moldova care au fost în vigoare la data de 1 octombrie 2016, partajarea responsabilității în procesul de guvernare,

⁃ votarea în calitate de președinte al Parlamentului pe Dna Zinaida Greceanîi, președintele Partidului Socialiștilor, iar în Guvern domeniile politicii externe, ordinii publice și apărării (inclusiv ministerele de resort – ministerul de externe, ministerul de interne și ministerul apărării), dar și domeniul reintegrării țării, inclusiv funcțiile respective din cadrul Guvernului Republicii Moldova.

2. Pe data de 7 iunie 2019 ora 15:00 va fi convocat ședința Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova pentru discuții finale și deciziile care se impun.

3. În scopul pregătirii informatiei colmplexe necesare pentru aprobarea deciziilor finale la Consiliul Republican, astăzi pe parcursul zilei, PSRM va delega reprezentanții săi pentru a afla detalii despre propunerile anunțate anterior de către Partidului Democrat in vederea depășirii crizei politice.

De menționat că tot în acest clipe și Consiliul Politic al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr se află în ședință, pentru a lua o decizie în acest sens.

UNIMEDIA menționează că ieri, 5 iunie, , Consiliul Politic Național al PAS a decis că depuțații din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate vor vota un speaker propus de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, pentru ca ulterior să se formeze un Guvern ACUM și împreună cu socialiștii să voteze pachetul de dezoligarhizare propus de deputații blocului politic ACUM.

Ulterior, PSRM a venit cu un comunicat oficial în care a anunțat că salută decizia PAS, însă așteaptă și o decizie în acest sens din partea deputaților Partidului Platforma Demnitate și Adevăr.

Biroul Politic Permanent al Platformei Demnitate și Adevăr a venit cu o primă reacție după ce Consiliul Politic Național al PAS a decis să voteze un speaker propus de PSRM. A anunțat că astăzi urmează să fie convocat Consiliul Politic Național al partidului.