8 mai 2019

O serie de evenimente vor avea loc la data de 9-12 mai la Chișinău cu ocazia Zilei Europei și Zilei Victoriei. Vedeți mai jos programul manifestațiilor.

 Foto: UNIMEDIA

Primăria Chișinău:

Programul manifestărilor începe la ora 12:00, cu un spectacol al Orchestrei Simfonice a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dirijor – Nicolae DOHOTARU, Artist al Poporului. Soliști: Mariana BULICANU, Ion TIMOFTI, Iurie MAIMESCU, Tatiana VÂRLAN, Ana CERNICOVA, Victoria NIKITCENKO, Veaceslav TIMOFTI și actorul Nicolae JELESCU.

De la ora 14:00, formația „Avante orchestra”, va evolua în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, împreună cu soliștii: ROXANA, Serj KUZENCOFF și Riku VODĂ.

La ora 16:00, „MELODII DE NEUITAT” – program-divertisment pentru persoanele de vârsta a treia, susținut de fanfara Direcției Parcurilor de Cultură și odihnă.

PSRM:

„Pe data de 9 mai, la ora 9:30, ne întâlnim la Arcul de Triumf, unde vom porni în coloană spre Complexul Memorial Eternitate, purtând în mîini portretele eroilor noștri.

Seara, începând cu ora 19:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, se va desfășura un grandios concert festiv. Cei mai buni interpreți moldoveni: Nelly Ciobanu, Olia Tira, Natalia Gordienco, formațiile „DoReDos” și „SunStroke Project”, împreună cu orchestra prezidențială, vor interpreta melodii ale anilor de război. Invitată specială a concertului va fi vedeta estradei ruse, Valeria. Sărbătoarea se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Partidul Democrat:

Partidul Democrat a anunțat că va organiza, începând cu ora 09:00, mai multe manifestații, în scuarul Catedralei: Muzică, dansuri, mâncare ostășească, parade.

Blocul ACUM:

Blocul Politic ACUM anunță o manifestație prilejuită Zilei Europei, care va avea loc pe 9 mai, ora 10:00, în fața Parlamentului. După manifestație, reprezentanții Blocului ACUM vor distribui materiale informaționale despre Uniunea Europeană pe străzile capitalei.

Partidul ȘOR:

Pe 9 mai, la ora 09:00 dimineața, Partidul „ȘOR” va da start evenimentelor dedicare Zilei Victoriei cu un concert unde vor cânta ansamblul «Лейся песня» – care primul a interpretat cântecul „Ziua Victoriei”, precum și cântăreții Metodie Bujor și Igor Himici.

După aceasta, reprezentanții și susținătorii formațiunii conduse de Ilan Șor vor porni în marș de la intersecția străzilor Ismail și Kogălniceanu spre Complexul Memorial Eternitate. Ulterior, vor merge în Marșul Victoriei spre Memorial”,se arată într-un anunț al partidului.

Mai mult decât atât, potrivit unui comunicat de presă, Veteranii vor primi din partea Partidului “ȘOR” cadouri: icre roșii, hrișcă, orez, griș, paste, ulei vegetal din floarea soarelui, făină din porumb, tocană de carne, conserve din mai multe feluri de carne, ceai, dulciuri, șampanie.

Totodată, cu ocazia Zilei Europei, Delegația Uniunii Europene te invită în Orășelul European 2019!

„Pe 11 și 12 mai, te așteptăm la Chișinău, în Grădina Publică Ștefan cel Mare și în scuarul Catedralei, pentru a celebra Ziua Europei și 10 ani ai Parteneriatului Estic. Împreună suntem mai puternici!”, se barată pe pagina de Facebook a organizatorilor.

Vedeți mai jos agenda activităților:

Orășelul european Chișinău: 11 mai 2019 Loc: Grădina publică „Ștefan cel Mare”

13:00 – 13:30 Ceremonia oficială de deschidere

13:30 – 17:00 Program muzical

13:00 – 17:00 Activități în cadrul orășelului european: Cultura și gastronomia țărilor membre ale UE, proiecte de asistență tehnică, școala limbilor europene, Zona Urban Vibes, zona copiilor

19:00 – 21:30 Moldovan National Youth Orchestra și corului La La Play – un concert organizat în parteneriat cu UNICEF Loc: Scuarul Catedralei

Zilele filmului și culturii europene Chișinău: 12 mai 2019 Loc: Grădina publică „Ștefan cel Mare”

14:00 – Deschidere

14:20 – Recital Jazz-n-Chisinau

15:00 – Charleen Macht Schluss (Despre o fată, Germania) – pentru adolescenți

17:00 – Concert Via Dacă

18:00 – Moromeții-2 (România) – dramă istorică

20:00 – Truman (Spania) – dramedie

22:00 – Încheierea zilei